NASA Space Apps Challenge dă startul înscrierilor

NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon internațional, aflat la zecea ediție la nivel global și la a șasea în România, dă startul înscrierilor

 

NASA Space Apps Challenge deschide înscrierile celei de-a zecea ediții a hackathonului care se va desfășura simultan, online, în perioada 2-3 octombrie în patru orașe din România și în alte sute de locuri din întreaga lume. Tema evenimentului din acest an este “Puterea lui zece”, prin care NASA aniversează cele zece ediții desfășurate până acum, dedicate inovației, colaborării și comunității.

NASA Space Apps Challenge reunește în parteneriat 10 agenții spațiale

Pentru a marca a zecea ediție a celui mai mare hackathon din lume și a implica un număr și mai mare de comunități, anul acesta NASA Space Apps Challenge reunește în parteneriat zece agenții spațiale: ESA (Agenția Spațială Europeană), Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială, Agenția Spațială Canadiană, Agenția Spațială Australiană, Agenția Spațială Braziliană, Comisia Națională pentru Activități Spațiale din Argentina, Agenția Spațială Paraguayană, Agenția Spațială Națională din Africa de Sud și Agenția Spațială Națională din Bahrain se vor alătura agenției NASA.

NASA International Space Apps Challenge multiplică inteligența creatoare a zeci de mii de oameni din întreaga lume, care gândesc împreună și construiesc o lume mai bună. Diversitatea și complexitatea challenge-urilor pe care NASA le propune în fiecare an sunt extrem de stimulative și mobilizatoare. Inovația și împărtășirea de idei m-au entuziasmat întotdeauna și mereu am căutat să mă aflu în mijlocul acțiunii. Așa că mă bucur să pun umărul la participarea României la cel mai mare hackathon din lume, unic prin colaborarea pe care o prilejuiește și prin câte minți și comunități aduce împreună. În acest fel contribuim la formarea noii generații de talente și de specialiști, care astfel învață să-și unească toate resursele, pentru că problemele globale pot fi rezolvate numai global”, a declarat Tudor Pasc, Manager de proiect NASA Space Apps Challenge București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași.& Managing Partner ClujHub.

Tema NASA International Space Apps Challenge 2021 este „Puterea lui zece”

 

Tema evenimentului din acest an este “Puterea lui zece”. Anul acesta, Space Apps va adăuga patru noi categorii tematice, ridicând la zece numărul premiilor globale. Categoriile de premii vor fi anunțate în săptămânile următoare. Entuziaștii sunt invitați să se inspire și din filmele de pe Youtube ale NASA Space Apps Challenge.

La NASA International Space Apps Challenge sunt invitați să participe oameni de știință, antreprenori, designeri, ingineri, pasionați de tehnologie, povestitori, producători, constructori etc. din întreaga lume. Timp de 48 de ore, aceștia vor accesa datele deschise ale NASA și vor lucra împreună pentru a găsi soluții ingenioase pentru probleme reale, de pe Pământ și din spațiu, pe care NASA le propune spre soluționare în această ediție a hackathonului. Proiectele depuse vor fi evaluate de experții agenției spațiale și vor fi selectați câștigătorii pentru cele zece premii globale.

În România, hackathonul se va desfășura online în orașele București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

 În România, cel mai mare hackathon din lume este organizat de ROTSA, ClujHub și DiFine PR și se va desfășura online în patru orașe. Doritorii pot completa aplicația de înscriere disponibilă pe paginile dedicate orașelor București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Paginile dedicate pot fi identificate aici. Înscrierile se pot face aici. Mai multe detalii despre evenimentul din acest an sunt disponibile aici sau pe Facebook aici.

În 2020, patru echipe din România s-au calificat pentru etapa de jurizare internațională a competiției.  

În 2020, la nivel internațional, Space Apps s-a bucurat de aproximativ 26.000 de participanți, care au produs 2.303 de proiecte. Lista completă a finaliștilor hackathonului din 2020 poate fi accesată aici.

În 2020, în România hackathonul a fost organizat în București și Cluj. Pentru etapa de jurizare internațională a competiției s-au calificat două echipe din fiecare oraș. Din București s-au calificat Fire Fighters (cu o soluție pentru detectarea automată a pericolelor naturale) și Carbon FUN (cu o aplicație care monitorizează amprenta de carbon pe baza transportului și a consumului de energie). Din Cluj Napoca s-au calificat IOT4NATURE (cu o soluție care detectează prezența fumului și a flăcărilor generate de incendii și trimite informații în cloud pentru alertarea autorităților și a cetățenilor din zonele afectate) și PAN (care creează predicții automate privind migrația animalelor pentru a semnala orice schimbări în acest ecosistem). Au fost acordate și două premii locale echipelor Tandem, respectiv Penteract 3.0,  cu soluții în combaterea incendiilor de vegetație.

Divider

Despre NASA Space Appps Challenge

Hackathonul internațional NASA Space Apps Challenge este un program inovator de incubare al NASA, organizat anual. Programul cooptează mii de oameni din întreaga lume, care lucrează cu datele deschise ale NASA într-un sprint de 48 de ore. De la lansare, în anul 2012, NASA Space Apps Challenge a cooptat peste 150.000 de oameni din peste 150 de țări și teritorii.

Conceptul Space Apps mizează pe colaborare, creativitate și gândire critică, stimulează interesul pentru știința și explorarea spațiului și a Pământului și încurajează creșterea și diversitatea în rândul următoarei generații de oameni de știință, tehnologi, designeri și ingineri. Space Apps este administrat de Divizia de Științe a Pământului, Direcția Misiunii Științifice, la sediul NASA din Washington, DC.

 Edițiile anterioare NASA Space Apps Challenge București pot fi surprinse aici: https://www.youtube.com/watch?v=gC1p-jzXpg4&feature=youtu.be și https://www.youtube.com/watch?v=AZHJqAgd8EE&feature=youtu.be.

https://2021.spaceappschallenge.org/locations/

Citește și...

ROTSA lansează Startup Reaktor, o platformă de incubare adresată start-up-urilor de tehnologie din Europa Centrală și de Est aflate la început de drum

ROTSA în parteneriat cu Techcelerator și Rōnin lansează astăzi Startup Reaktor, o platformă de incubare adresată start-up-urilor de tehnologie din Europa Centrală și de Est aflate la început de drum. Obiectivul programului este ca în următorii trei ani să identifice aproximativ 200 de start-up-uri pe care să le dezvolte prin programe de educație antreprenorială și oferirea accesului la investitori, acceleratoare, universități și instituții media din regiune.

Citește mai departe »

Techcelerator aduce în România Venture Program, un program de pre-accelerare oferit de EIT Digital Până la 25.000 EUR per echipă câștigătoare

Techcelerator aduce în România și Bulgaria Venture Program, programul de pre-accelerare lansat de EIT Digital, dezvoltat pentru a sprijini echipele antreprenoriale aflate în stadiu incipient în călătoria lor către piața vizată. Programul este deschis echipelor din Țările Baltice, Europa de Est și Europa de Sud (lista completă a celor 19 țări este disponibilă aici). Echipele antreprenoriale, neîncorporate, cu planuri de afaceri digitale deep tech, sunt încurajate să aplice până pe 8 aprilie, 2022.

Citește mai departe »

Întâlnirile Europene din Transilvania iau în 2022 forma unui hackathon pe teme de sustenabilitate urbană, dezvoltare durabilă și regenerare

În perioada 8 – 10 aprilie 2022, Ambasada Franţei în România, Institutul Francez în parteneriat cu ROTSA (Romanian Tech Startups Association) și ClujHub organizează Întâlnirile Europene din Transilvania sub forma unui hackathon, #SustainCityHack – Urban mobility l Regeneration l Planning & Development, online pe tema mobilității, regenerării și planificării urbane în vederea dezvoltării sustenabile a orașelor.

Citește mai departe »